La inceputul
secolului al XIX-lea, Coreea se transforma intr-o colonie a imperialismului
japonez. Poporul tarii suferea de o dubla suprimare: feudala si coloniala.
Conditiile istorice specifice formate la inceputul veacului al XX-lea au fost
determinate in multe privinte de dezvoltarea luptei antifeudale si
antiimperiale a maselor de tarani, de caracterul contradictoriu si complex al
statornicirii capitalismului, de slabiciunea burgheziei nationale si, mai ales,
de invazia economica, politico-militara si ideologica a tarilor capitaliste
(Japonia, Franta).
In aceasta
perioada, in Coreea clasa muncitoare era la inceputul formarii sale si nu
reprezenta inca o forta de sine statatoare pe arena politica. Burghezia
nationala, careia i se alaturau acei mosieri liberali care aveau vederi
patriotice, era in fruntea luptei de eliberare nationala a poporului Correi si
s-a manifestat in calitate de conducatorul lor ideologic in aceasta lupta.
Istoria
gandirii filosofice in Coreea incepe in adanca antichitate. Inca in secolul al
III-lea î.e.n. au fost facute primele incercari de interpretare critica al
cultului primitiv al cerului si de explicare a tot ce exista prin interactiunea
a 2 principii contrarii: lumina si intunericul.
La hotarul
erei noi, cand in Coreea au inceput sa se nasca relatiile feudale si s-a
conturat un anumit progres in dezvoltarea productiei si a stiintei, tendintele
naiv-materialiste si spontan-dialectice s-au dezvoltat in continuare.
In acest timp,
ideologii feudali incep sa adapteze la conditiile Coreei ideologia budismului
si a confucianismului, mai sistematizate decat fostele religii primitive.
Budismul ramane religia dominanta in Coreea feudala pana in secolul al XIV-lea.
In conditiile
dominatiei budismului, lupta antifeudala a maselor populare s-a manifestat mai
ales sub forma doctrinelor eretice care se opuneau budismului traditional, iar lupta ganditorilor
inaintati se exprima in negarea idealismului budist si in apararea
cunostintentelor practice.
In secolele
XII-lea – XIII-lea, ascutirea contradictiilor de clasa in sanul tarii si a
ciocnirilor militare externe a pus bazele unei noi etape in dezvoltarii
filosofice in Coreea. Ideologii feudalilor mici si mijlocii, care s-au ridicat
impotriva aristocratiei feudale, au preluat ideile filosofice al diferitelor
scoli din China perioadei Sun si au pornit lupta ideologica impotriva
idealismului subiectiv budist. In cursul acestei lupte au fost create noi
sisteme filosofice, bogate in elemente de materialism.
La sfarsitul
secolului al XIV-lea, noi carmuitori feudali s-au indepartat de idealismul
subiectiv budist si au inceput sapropage ca ideologie dominanta doctrina
nonconfucianista a lui Ci Ju Si. In secolele al XV-lea – XVI-lea, in lupta
impotriva idealismului obiectiv neoconfucianist apar diferite doctrine
materialiste.
In secolul al
XVII-lea, in Coreea a aparut o scoala filosofica materialista originala, sirhak, care a existat pana la inceputul
secolului al XIX-lea. Lupta ei impotriva scolasticii neoconfucianiste, ideile
patriotice si propaganda in favoarea unor prefaceri sociale au constituit un
important jalon in istoria gandirii materialiste a poporului coreean.
In a doua
jumatate a secolului al XIX-lea, Coreea paseste pe calea dezvoltarii
capitaliste. Criza relatiilor feudale a dus in 1894-1895 la razboiul taranesc,
care, la inceputul secolului al XX-lea, in urma transformarii Coreei intr-o
colonie japoneza in 1910, s-a transformat intr-o puternica miscare armata
antijaponeza de partizani, cu caracter de masa – Armata dreptatii.
O data cu
miscarea antifeudala si antijaponeza de masa, la inceputul secolului al XX-lea
s-a dezvoltat miscarea iluminista burgheza al carei principal scop era
infaptuirea unor transformari social-economice, cu caracter burghez.
Ideile
libertatii si democartiei, pe care le propagau iluministii coreeni, erau
antifeudale prin caracterul lor si exprimau nazuintele burgheziei nationale in
curs de formare.
Unul dintre
izvoarele conceptiilor filosofice si sociologice ale iluministilor l-a
constituit traditia materialista nationala a scolii sirhak. Pentru iluministi sunt caracteristice indepartarea de
speculatiile scolastice ale evului mediu si incercarile de a intelege intr-un
mod nou situatia formata in Coreea la inceputul secolului al XX-lea, de a
stabili caile dezvoltarii 'natiunii si statului'.
Unii
iluministi coreeni se aflau sub influienta ideilor idealist-obiective ale
scolii lui Van Ian-min a carui doctrina a fost timp de peste doua secole in
opozitie cu dogmatismul neoconfucianist al lui Ci Ju Si, care domina in Coreea.
Ei nu preluau insa intreg sistemul idealist-subiectiv al lui Van Ian-min, ci
numai acele idei ale lui care erau direct indreptate impotriva dogmatismului
neoconfucianist si exprimau respectul fata de libertate si fata de idealurile
inalte ale omului.
La sfarsitul
secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, in Coreea a inceput sa
patrunda si filosofia burgheza vest-europeana: teoria evolutionista a lui
Charles Darwin, teoriile iluministilor francezi, precum si pozitivismul.
De cea mai
mare popularitate se bucurau traducerile lucrarilor: 'Contractul social' de
Jean-Jacques Rousseau, 'Cercetari despre natura si cauza bogatiei popoarelor'
de Adam Smith. Se bucurau de succes si 'Primele principii' ale lui Herbert
Spencer si cartile lui Fukudzava Yukiti: 'Insemnari despre Europa occidentala'
si 'Scurta expunere a teoriei iluminsmului si culturii'.
La inceputul
secolului al XX-lea, in tabara neoconfucionsitilor s-a produs o sciziune.
Reprezentantii aripei stangi a neoconfucianismului (In in Sek s.a.) au aderat
la lupta antijaponeza armata a maselor taranesti, ceea ce a dus la o oarecare
modificare a ideilor neoconfucianismului, care au inceput sa oglindeasca intr-o
anumita masura interesele tranilor rasculati. Ei s-au dezis de rationamentele
abstracte despre virtute, au afirmat spiritul original al poporului coreean,
propovaduind necesitatea crearii unui stat infloritor si a unei armate
puternice si insistand asupra transformarii sistemului feudal de caste. Aripa
feudal-nobiliara, mai putin numeroasa, a neoconfucianistilor s-a rostogolit,
ajungand pana la colaborarea cu colonialistii japonezi, si a tradarii
nationale.
Perioada de
avand a miscarii iluministe in Coreea a coincis cu intensificarea activitatii
numeroaselor misiuni crestine si a misionarilor, mai ales celor americani.
In situatia
politica interna si externa plina de contradisctii din acea vreme s-a
desfasurat activitatea unor cunoscuti reprezentanti ai miscarii iluministe de
la inceputul secolului al XX-lea – Pak În Sik si Sin Cihe Ho.
Cunoscutul ganditor,
istoric si publicist coreean Pak În Sik (1850 - 1926) a fost unul dintre
liderii miscarii iluministe. Creatia lui Pak În Sik este extrem de
contradictorie: orientarea proconfucianista se imbina la el cu atasamentul fata
de ideile progresiste ale scolii materialiste sirhak. Conceptia lui asupra
dezvoltarii in natura si in societate se apropia de dialectica: 'Legea a tot ce
exista (li) – spunea el – consta in
aceea ca totul exista un anumit timp, iar apoi imbatraneste, totul se naste si
moare; desi legile lumii pamantesti sunt nobile si drepte si sunt in stare sa
actioneze in cursul unui timp indelungat, ele nu pot sa nu ajunga in cele din
urma la propria lor pieire; pieirea lor aduce un rau care poate fi considerabil
sau neinsemnat, dar ele nu vor mai reinvia'. In cazul de fata, termenul de li are, ca la majoritatea ganditorilor
coreeni progresisti, semnificatia de lege obiectiva a dezvoltarii naturii, desi
este imprumutat din filosofia neoconfucianista, unde li avea sens de principiu
ideal absolut.
Din anul 1905,
Pak În Sik a condus miscarea burgheza reformatoare spre confucianism care a
fost incercare de a interpreta confucianismul in spiritul ideilor lui Van
Ian-min si de a-l pune in slujba transformarilor burgheze in tara. El spera
sa-si rezolve aceasta sarcina pe calea democratizarii confucianismului,
imprimandu-i un caracter practic.
Innercarea lui
Pak În Sik de a crea o religie noua 'democratizata', mai populara decat
budismul sau crestinismul, ne atesta inconsecventa din conceptia despre lume,
in genere progresista a lui Pak În Sik, si s-a dovedit inconsistenta in
conditiile cresterii luptei revolutionare a maselor, pe care el e respingea.
Conceptiile
lui Pak În Sik au fost influentate intr-o anumita masura de reformatorii
chinezi Kan Iu-vei si Lean Ţi-ciao, precum si de ideile social-darwinismului
imprumutate de la unii filosofi japonezi contemporani cu el. Pak În Sik, ca si
multi alti iluministi coreeni, nu a putut sesiza faptul ca 'principiile
evolutiei naturale' ale lui Herbert Spencer sunt o extindere a legilor
dezvoltarii regnului animal asupra societatii umane si considera teoria lui
Darwin, pe de o parte, si conceptiile sociologice ale lui Spencer, pe de alta,
drept 2 parti constitutive ale aceleasi teorii. El scria in legatura cu
aceasta: 'Potrivit parerii invatatilor din Occident, lupta pentru existenta
este principiul evolutiei naturale si faptul ca cel mai puternic invinge, iar
cel slab este invins. Aceasta parere constituie o idee indeobste recunoscuta
si, in ultima instanta, justa. De ce insa aceasta este in opozitie cu
reprezentarile despre omenie si dreptate? Se stie doar ca morala umanismului si
dreptatii este prin ea insasi de asa natura, incat numai oamenii patrunzatori
si intelepti, curajosi si indrazneti pot fi exponentii unei asemenea morale,
iar ignorantii si prostii, lenesii si slabanogii nu pot poseda asemenea
calitati'.
Pak În Sik a
fost un adversar al perimatului sistem confucianist de instructiune, un
partizan inflacarat al stiintei si tehnicii europene inaintate. Respectand
conceptiile iluministe, el considera ca construirea unui stat independent
puternic are loc pe calea raspandirii noii instructiuni si a desavarsirii
morale a natiunii. El considera drept forte motrice ale dezvoltarii societatii
progresul cunostintelor stiintifice care, potrivit parerii sale eronate,
trebuie sa duca in mod inevitabil la lichidarea tuturor urmarilor
feudalismului. 'Daca e sa vorbim – scria el – despre cauzele infloririi si
decaderii natiunilor pe globul pamantesc, despre cauzele aparitiei si
disparitiei statelor, se pune intrebarea: ce le-a dat viata si ce le-a ucis? Nu
incape indoiala ca este vorba despre rezultatul infloririi si decaderii
cunostintelor, de intensificarea si de slabirea inriuririi acestora'. Dupa
parerea lui, 'daca oamenii nu ar poseda cunostinte, daca nu ar avea unelte, ei
ar fi pierit de mult'.
O asemenea
apreciere a rolului cunostintelor era, pe de o parte, inspirata de iluministii
francezi, iar de pe alta parte, pornea de la constiinta necesitatii de a
lichida inapoierea de veacuri a Coreei. Totodata, aceste teze erau legate de
conceptiile idealiste ale lui Pak În Sik asupra societatii, potrivit carora
constiintele sunt principalul izvor al dezvoltarii omenirii.
In conceptiile
sale social-politice, Pak În Sik era iluminist: el apara ideea puterii politice
a poporului, iar notiunea de popor cuprindea la el toate paturile sociale si
toate grupurile populatiei. El afirma: 'Statul este poporul, civilizatia
poporului este civilizatia tarii, bunastarea poporului este bunastarea tarii,
de aceea independenta statului isi are inceputul in viata independenta a
poporului … Statul care exista in numele unui guvern format din cativa oameni
nu este un stat, statul este ceea ce stapanesc laolalta 20 de milioane de
compatrioti …'.
Dar Pak În
Sik, ca si multi alti iluministi, era indiferent fata de miscarea populara de
partizani ce se desfasura pe vremea aceea, marginindu-si activitatea la sfera
propagandei cunostintelor stiintifice. Caracterul contradictoriu al creatiei
lui Pak În Sik, discrepanta dintre teorie si practica erau provocate de
marginirea lui burgheza, precum si de lipsa de maturitate si de slabiciunea
burgheziei coreene nationale ale carei interse le exprima el.
Un alt lider
recunoscut al miscarii iluministe burgheze a fost cunoscutul istoric, publicist
si militant social-coreean, Sin Cihe Ho (1879 - 1936). Acesta a fost un om cu o
eruditie enciclopedica si care cunostea bine filosofia antica, occidentala,
chineza si japoneza. El cerea ca problemele istorice sa fie rezolvate
pornindu-se de la ansamblul tuturor proceselor economice, politice si ideologice
din perioada respectiva, incerca sa gaseasca principiile si legile proprii
procesului dezvoltarii istorice. Sin Cihe Ho se apropiase de ideea ca pentru
explicarea proceselor dezvoltarii istorice este necesar studiul conditiilor
materiale de viata ale societatii. 'Trebuie sa studiem – scrie el – in ce mod
se reglemeteaza existenta omenirii in functie de conditiile materiale de viata (hrana,
imbracaminte, locuinta), de progresul agriculturii, comertului si industriei,
de reaparitia pamanturilor, de sistemul banesc si de alte institutii economice.
Dar in
conditiile inapoierii economice a Correi, el nu s-a ridicat pana la
interpretarea materialista a istoriei, nu a privit istoria prin prisma luptei
de clasa. Sin Cihe Ho considera ca forţã motrice a dezvoltarii istorice lupta
poporului in ansamblu, iar inegalitatea dezvoltarii istorice o punea in functie
de avantul si de declinul acestei lupte. 'Istoria unui stat este expunerea
conditiilor infloririi si decaderii poporului respectiv. Daca vom inlatura
poporul, atunci istoria sa va disparea … ' – scria el in prefata la lucrarea sa
'Teoria neoficiala a istoriei statului'.
Intensificarea
luptei antifeudale de eliberare nationala a poporului coreean impotriva
cotropitorilor japonezi la inceputul secolului al XX-lea era considerata de Sin
Cihe Ho drept o miscare a 'spiritului national', oglindirea necesitatii de a se
consolida intreaga natiune in fata agresiunii japoneze, atat economice cat si
militare.
Sin Cihe Ho
cauta sa stabileasca legaturi cu miscarea antijaponeza de partizani si incerca
sa fundamenteze din punct de vedere caracterul patriotic eliberator al luptei
de partizani. Sin Cihe Ho considera ca forta motrice a dezvoltarii istorice nu
anumite personalitati 'iluminate' si 'foarte inzestrate', ci masele populare.
In aceasta privinta, el era superior unor reprezentanti ai miscarii iluministe
ca Pak În Sik.
O data cu transformarea
Coreei intr-o colonie a imperialismului japonez a inceput o perioada de crunta
reactiune in toate domeniile vietii sociale a tarii. In aceste conditii,
miscarea iluminista din Coreea, innabusita de colonialistii japonezi, a
degenerat intr-o miscafre burghezo-mosiereasca moderata, iar unii dintre
iluministi au pasit pe calea colaborarii cu colonialistii. Ideologia
iluministilor si-a pierdut intr-o masura insemnata caracterul sau progresist.
Dar cei mai inaintati dintre iluministi se ridicau ca si in trecut impotriva
politicii japoneze de inabusire a culturii nationale.
In primul
deceniu al secolului al XX-lea, intelectualitatea burgheza a Coreei se
indeparteaza treptat de pozitivism. In Coreea, curentul filosofic cel mai la
moda, devine, pana in deceniul al treilea, idealismul clasic german, care nu a
lasat totusi radacini adanci in aceasta tara si, de fapt, nu a fost temeinic
asimilat.
Aceasta
perioada este inceputul actiunilor de clasa ale tanarului proletariat coreean,
care nu cunostea inca teoria marxist-leninista si nu era inca organizat de
catre un partid marxist.
Numai dupa
Marea Revolutie Socialista din Octombrie si dupa miscarea intregului popor de
la 1 martie 1919 in Coreea, cand pe arena luptei de clasa a pasit
proletariatul, in tara au inceput sa se raspandeasca ideile marxist-leniniste.
Nota: Textul este transcris intregral din volumul 'Istoria
filosofiei', volumul V [din VI], Editura Stiintifica, Bucuresti, 1963, tradus
din volume rusesti publicate in 1961
Nota:
Deoarece traducerea a fost facuta din limba rusa [aceasta fiind facuta din
limba coreeana], eu nu am certitutudinea ca numele de persoane s-a tradus
corect. Cum am scris in Despre mine si despre blog invat limba
coreeana, asadar voi incerca sa identific numele corecte pentru a da
veridicitate traducerii.
